Dreaming....

I want..I want something wild, something true....i want u to make me do things I would never do...I want u to come in the middle of the night at my door, just to kiss me and then leave...I want to get into a fight and then make love all night long....I want u to want me so badly u can't resist...I want u to tell me that u love me only if u mean it, and if u don't it's ok....I want it to be real..to be something that I have never known before, to be pasionable, crazy, amazing...I wanna feel full of joy, to smile for no reason, to cry and to be sad, to live to the extreme, to try all kind of fellings....so I'm waiting for u....can u find me???

Ma ridic din pat nu mai pot dormi....e 1:49 si e prea frig sa dorm singura...Ma ridic si vin la calculator..lumina imi nauceste ochii....si in gand fredonez o melodie fara sa vreau: " la usa bate cineva..hai te rog deschide...sunt eu jumatatea ta...m-am intors la tn..." dar la usa mea nu bate nimeni momentan...ink astept....Poate k esti tu si te-am pierdut...poate am gresit prea mult.....dar e foarte greu sa dorm singura dupa atata timp in care ai fost aici...intotdeauna ai fost aici...poate nu te vad eu bine....poate intr=o zi o sa descid ochii mai bn si o sa realizez cat te iubesc si nu vei mai fi langa mine...fumez si innegresc a mea privire...si as vrea sa te urasc cu ochii mei caprui si mari...si as prefera sa ma gandesc la un nor decat la tn...dar nu...fumez si innegresc a mea privire...si o feresc de ochii lor...de toti cei care ma influenteaza...si imi dau seama k nu pot trai fara tn..ridic telefonul si formez nr tau...imi raspunzi si zici k incerci sa dormi...k dc te-am trezit la ora asta...iti zic k te iubesc si imi zici k si tu ma iubesti..

Ma gandesc, ma gandesc si tot ma gandesc.....
Ascult muzica, vb la telefon, yase vb intr-una, eu incerc sa scriu ceva si nu ma pot concentra.
Rezervarile asteapta de cateva ore aruncate pe birou, bine macar k nu suna telefonul dupa confirmari. Yase tot vb si ma plictiseste, intotdeauna e vb doar de ea...si de acei zeci de tipi care se invart pe langa ea....Si incep sa ma amuz ptr k nu am ascultat mai nimic din ce a zis:))si vreau sa inchid telefonul, vb deja de aproape 10 min si uite k apare ceva care sa-mi distraga atentia...Betty...vrea codite, intervin in discutia pe care Yase o are cu "mine" si ii zic k suna celalalt telefon si inchid...ce bine e...:)...Sunt libera iar, in gandurile mele, in biroul meu, acelasi de un an si jumatate, parca sunt aks, ma simt extrem de bine aici.
Si chiar nu stiu ce sa scriu aici, de fiecare data se intampla ceva ciudat, poate e un lucru bun, mi se goleste mintea de ganduri si nu reusesc sa leg o fraza.
Ar trebui sa-mi aleg un subiect, asa cum are un tip pe care l-am cunoscut de curand, el vb despre fericire.
Eu as putea sa vb despre viata, si ce e viata pana la urma?? E totul. Multi spun k iubirea e tot, dar dak nu ai trai nu ai putea sa simti nimic, nici iubire, nici fericire, nu ai fi pur si simplu.
Si cui sa multumesti sau pe cine sa invinovatesti ptr viata pe care o traiesti??
Pe Dumnezeu?? In nici un caz sa te legi de ceva ce nu exista, de ceva ce nu vezi si nu-si demonstreaza existenta, desi toti spun k s-a aratat.
Cui si cand?? Mie nu...si cand acum 2000 si ceva de ani cand si-a trimis fiul si l-a sacrificat cum sacrificam noi mieii de paste. Mintea umana e atat de bogata in imaginatie incat cred k totul este o inventie, la fel cum s-a inventat un avion si a evoluat la ceva maret...
Si totusi viata este totul pentru oricine si fiecare alege cum vrea sa fie - " cum iti asterni asa dormi" deci nu te mai gandi k nu e vina ta, k altcineva a facut sa se intample asa, pentru k gresesti.
Tot, dar absolut tot ce se intampla in jurul tau e reflexia gandului tau, tot ceea ce gandesti iese in afara si se realizeaza si am aflat asta pe propria piele.
Nu cu mult timp in urma si nu imi place sa incep o propozitie cu nu, e aiurea, dar totusi nu cu mult timp in urma, am inceput sa gandesc foarte pozitiv, adik sa ma bucur de orice, chiar dak sunt singura pe strada, la munca sau afara cu prietenii, sunt fericita.
Cum se face asta nush, doar ca...gradele de fericire variaza, uneori sunt euforica, dak sunt pe strada, sau in metrou incerc din rasputeri sa imi opresc zambetul in suflet sa nu se arate pe fata mea mica, ptr k am impresia k se holbeaza lumea la mn dak zambesc k tampa fara motiv....
Si alteori am o stare k acum, stiu k sunt fericita, stiu ce vreau sa fac, stiu unde vreau sa ajung si cel mai important stiu k voi realiza tot ceea ce vreau , pentru k pot face absolut orice, trebuie doar sa-mi doresc si se indeplineste. Pentru k asa functioneaza universul meu, nu spun k imi aduce cineva pe tava tot ce vreau, binenteles contribui si eu dar mai mult cu ganduri.
Gandurile sunt foarte puternice si pana una alta, viata este formata din ganduri, nu?
K sa scoti un cuvant tre' sa-l gandesti inainte, k sa iti misti corpul trebuie sa te gandesti sa anticipezi urmatoarea miscare pe care o vei face, orice actiune pe care o intreprinzi necesita un gand.
Deci viata = gand = actiune. Asta a fost primul meu impuls in aceasta egalitate actiunea...
Si acum gandurile mele sunt prea multe, prea multe k sa le pot scrie aici, prea complicate, prea rapide si prea intortocheate k sa reusesc sa mentin firul unui singur subiect...
Asa k deocamdata inchei aici, sa-mi las gandurile sa se desfasoare libere...si o sa revin...candva....cand intamplator o sa-mi amintesc k am un blog..:)))

????

Nimic...l-am sters, era aiurea....

Ce sa zic si eu....

Nu stiu ce sa scriu, de aceea nu am mai scris nimic de atata timp....
Dar am citit blogul tau Alex si...m-am gandit sa incerc din nou sa vorbesc aici, stiind ca esti singurul care poate citeste.
Am trecut si de al 2 lea an de facultate...a fost frumos, mai am un examen, nu am nici o restanta, au fost cateva clipe in care m-am distrat alaturi de colegii mei, la capitolul asta totul e perfect.
S-au schimbat multe lucruri de cand nu am mai vb...
Eu m-am schimbat, Cip s-a schimbat si o data cu noi toata lumea din jur a capatat alte valori.
A inceput sa fie greu, foarte greu. Acum imi doresc nespus de mult sa traiesc anii din liceu cand nu avem nici o grija. Era totul perfect... si acum e, dar nu in aceeasi masura.
Exista tot felul de probleme, la munca, acasa, in viata noastra de cuplu.
In orice caz lucrurile s-au mai schimbat, am inceput sa ies in cluburi, la meciuri s-au pur si simplu sa ne plimbam cu masina pe strada noaptea.
E distractiv, dar dupa cum stii firea mea nu imi permite sa ma bucur complet de un moment sublim de relaxare, asa ca, chiar si in acele momente aveam altceva ce ma preocupa.
Poate schimbarea lui Cip, care ma suna si imi zice ca nu vine acasa, ca pot sa ies unde vreau si cu cine vreau. Acest lucru imi pare foarte ciudat, pentru ca el nu facea asa ceva inainte sa se intovaraseasca cu un tip, Silviu pe care eu i l-am prezentat.
Intr-un fel e bine, am libertatea pe care o doream....dar ma gandesc ca poate ma inseala...si ar cam avea dreptul pentru ca si eu am facut lucrul asta....mare greseala.

Motivul

Din cauza ta mi-am facut blog-ul asta ....asa k sa-l citesti.....
Sa zicem ca din plictiseala am inceput sa scriu aici...sau poate dintr-o nevoie acuta de a discuta cu cineva care nu exista inca. E greu, mi-e greu sa stau in fata unui aparat si sa vorbesc crezand ca cineva ar putea sa citeasca lucruri legate de mine.
Ma plictisesc, dar nu e vorba de acea plictiseala care reprezinta lipsa de atractie spre anumite lucruri pe care le-am facut deja de prea multe ori. Vai..habar n-am ce scriu aici...
Personalitatea mea e cam complicata, ce pot sa zic, nici eu nu ma mai inteleg. De ce? Tu sa-mi spui. Guvernata de o anumita rata de improbabilitate imi e foarte greu sa iau o hotarare, iar in momentul in care reusesc sa ma conving asupra acelei decizii raman cu neschimbata impresie ca am ales gresit. Cam asa se desfasoara viata mea interioara, predispusa spre a contempla prea mult anumite lucruri am impresia ca pierd clipele, minutele si orele in incercarea mea prosteasca de a face ceea ce trebuie. Pana la urma cine spune ca trebuie intotdeauna sa facem ce e bine? De fapt, mai bine zis cine stie ce e bine si ce e rau, dc? doar pentru ca s-au format anumite conduite morale e neaparat necesar ca toate fiintele sa le respecte? Nu spun ca prefer sa fac rau..dar cine stabileste de fapt regulile si dc trebuie sa fie asa daca eu vreau sa fie altfel?
Probabil ca nu are nici un sens ce spun eu acum, dar numai pentru voi. Sunt doar cateva dintre inutilele intrebari ce se afla in capsorul meu, zi de zi.
In mintea mea e lupta continua, chiar si in momentul in care scriu aceste randuri. Si ma intreb dc? asta e intrebarea mea preferata, pentru k e pur si simplu interminabila. Orice raspuns ai gasi mai poti intreba o data dc? si din nou, si din nou, pana la nesfarsit.
Tu mi-ai zis sa povestesc cum m-am schimbat din generala, pana acum.
Chiar si acum, mi se pare ca timpul a trecut prea repede, n-am avut timp sa ma bucur de renumitii ani de liceu. Am trecut si eu pe acolo, prin mici certuri cu anumiti profesori, printre care si diriginta (nu prea putea sa ma sufere).
Totul a inceput simplu, din prima zi imi amintesc doar de un coleg anume, imbracat la costum cu servieta si destul de matur incat am crezut ca e profesor:). Zilele care au urmat m-au desemnat sefa clasei, motiv pentru care si azi cand ma intalnec cu baietii din clasa imi zic sefa cu toate ca dintr-a 10a n-am mai fost sefa, pentru ca eram prea...nu gasesc cuvantul un gen de... prea bataioasa, asa a spus diriga. Nu prea am avut chef de studiu in a 9a, pentru ca asa sunt eu, un an de relax dupa care incep din nou sa invat. Drept pentru care in a 10a am avut cea mai mare medie si i-am demonstrat dirigintei, k nici pierceul din nas si nici atitudinea mea nepotrivita(aici ma refer la faptul k nu ma feream sa spun in fata ceea ce gandeam oricarui profesor sau coleg) si nimic din ce ar putea crede oricine nu ma poate impiedica sa dovedesc ca sunt in stare de mult mai mult, doar ca nu ma intereseaza sa intru in gratiile unor persoane nedemne de atentia mea. Urmatorul an a fost foarte slab, datorita unui eveniment care ma impiedicat sa ma concentrez la ceea ce vreau sa fac. A fost un an pe care as prefera sa-l sterg din memoria mea, in mare parte am si reusit. Curiozitatea mea fara limite ma facut sa pierd din vedere ceea ce urmaream de un an de zile si am gresit, au urmat zile si luni de depresie incetosate de regrete si umbre de liceu. In vara dintre cls a 11a si a 12a totul s-a schimbat in bine. Din cauza unei persoane, asa e intotdeauna,care merita sa o amintesc si care merita tot respectul meu.
Si sa revenim la liceu, ultima zi a fost dupa parerea mea la fel ca toate celelalte, o ceremonie, niste robe si diplome. Poate e doar starea mea de spirit de acum, dar nu-mi amintesc totusi sa ma fi impresionat prea tare ceva. A urmat un bal....cum s-ar zice, dar de fapt nu prea, am fost doar cativa colegi intr-un club (Bavaria), deci praf. A fost totusi interesant.
A venit bacu, nici o emotie, nimic.... L-am luat, a venit facultatea, nimic spectaculos.
Si uite asa a trecut primul an de pauza, in care am luat examenele invatand cu o zi inainte de ziua stabilita a examenului.
Nimic colorat in ce am povestit mai sus, doar cateva umbre de culoare aruncate in nestire, peste anumite zile.
Si tu ma intrebi cum m-am schimbat din generala pana acum.
Nu stiu ce sa-ti zic, de fapt stiu: persoanele. Persoanele din jurul meu au o mare influenta asupra mea si asta e un lucru pe care incerc sa-l nimicesc. Uneori reusesc sa fac asta, dar inseamna sa las toate sentimentele deoparte si nu e prea placut sa umbli gol pe dinauntru intr-o lume atat de colorata de sentimente.
Imi amintesc de vremea cand lucram undeva, eram chelnerita, prin clasa a11a, in vara care a urmat dupa acel an. Imi amintesc de zambetul meu, care pur si simplu ii cucerea pe toti si ramaneau uimiti, nu-mi dau seama de ce, poate din cauza inocentei care inca se mai zarea pe chipul meu, poate ca era un zambet din adancul sufletului meu, era plin de viata, si larg, colorat de niste emotii provocate la vederea unor oameni straini.
Acum ma intreb unde a disparut? Si de ce?
Am fost la o ghicitoare o data, asa cu o prietena, de curiozitate, nu va ganditi la chestiile alea ambulante de pe strazi k nu a fost nimic de genul asta. Acum cateva luni am fost si la un moment dat se opreste din ce spune, se uita la mine si ma intreaba: "Fetito tu pentru ce traiesti, de ce esti asa searbada, chiar nu ai nici o bucurie, nu exista nimic care sa te faca sa zambesti?"
De atunci mi-am zis ca o sa ma bucur de fiecare adiere de vant, care doboara o frunza din copac, de fiecare rasarit, si de fiecare zambet pe care pot sa-l ofer, sau sa-l primesc.
Si am uitat asta, pana acum....
O sa incerc din nou, o sa incerc sa iert, o sa incerc sa fiu fericita, sa fiu altfel decat o fiinta care a uitat de ea si de cei din jur.