Motivul

Din cauza ta mi-am facut blog-ul asta ....asa k sa-l citesti.....
Sa zicem ca din plictiseala am inceput sa scriu aici...sau poate dintr-o nevoie acuta de a discuta cu cineva care nu exista inca. E greu, mi-e greu sa stau in fata unui aparat si sa vorbesc crezand ca cineva ar putea sa citeasca lucruri legate de mine.
Ma plictisesc, dar nu e vorba de acea plictiseala care reprezinta lipsa de atractie spre anumite lucruri pe care le-am facut deja de prea multe ori. Vai..habar n-am ce scriu aici...
Personalitatea mea e cam complicata, ce pot sa zic, nici eu nu ma mai inteleg. De ce? Tu sa-mi spui. Guvernata de o anumita rata de improbabilitate imi e foarte greu sa iau o hotarare, iar in momentul in care reusesc sa ma conving asupra acelei decizii raman cu neschimbata impresie ca am ales gresit. Cam asa se desfasoara viata mea interioara, predispusa spre a contempla prea mult anumite lucruri am impresia ca pierd clipele, minutele si orele in incercarea mea prosteasca de a face ceea ce trebuie. Pana la urma cine spune ca trebuie intotdeauna sa facem ce e bine? De fapt, mai bine zis cine stie ce e bine si ce e rau, dc? doar pentru ca s-au format anumite conduite morale e neaparat necesar ca toate fiintele sa le respecte? Nu spun ca prefer sa fac rau..dar cine stabileste de fapt regulile si dc trebuie sa fie asa daca eu vreau sa fie altfel?
Probabil ca nu are nici un sens ce spun eu acum, dar numai pentru voi. Sunt doar cateva dintre inutilele intrebari ce se afla in capsorul meu, zi de zi.
In mintea mea e lupta continua, chiar si in momentul in care scriu aceste randuri. Si ma intreb dc? asta e intrebarea mea preferata, pentru k e pur si simplu interminabila. Orice raspuns ai gasi mai poti intreba o data dc? si din nou, si din nou, pana la nesfarsit.
Tu mi-ai zis sa povestesc cum m-am schimbat din generala, pana acum.
Chiar si acum, mi se pare ca timpul a trecut prea repede, n-am avut timp sa ma bucur de renumitii ani de liceu. Am trecut si eu pe acolo, prin mici certuri cu anumiti profesori, printre care si diriginta (nu prea putea sa ma sufere).
Totul a inceput simplu, din prima zi imi amintesc doar de un coleg anume, imbracat la costum cu servieta si destul de matur incat am crezut ca e profesor:). Zilele care au urmat m-au desemnat sefa clasei, motiv pentru care si azi cand ma intalnec cu baietii din clasa imi zic sefa cu toate ca dintr-a 10a n-am mai fost sefa, pentru ca eram prea...nu gasesc cuvantul un gen de... prea bataioasa, asa a spus diriga. Nu prea am avut chef de studiu in a 9a, pentru ca asa sunt eu, un an de relax dupa care incep din nou sa invat. Drept pentru care in a 10a am avut cea mai mare medie si i-am demonstrat dirigintei, k nici pierceul din nas si nici atitudinea mea nepotrivita(aici ma refer la faptul k nu ma feream sa spun in fata ceea ce gandeam oricarui profesor sau coleg) si nimic din ce ar putea crede oricine nu ma poate impiedica sa dovedesc ca sunt in stare de mult mai mult, doar ca nu ma intereseaza sa intru in gratiile unor persoane nedemne de atentia mea. Urmatorul an a fost foarte slab, datorita unui eveniment care ma impiedicat sa ma concentrez la ceea ce vreau sa fac. A fost un an pe care as prefera sa-l sterg din memoria mea, in mare parte am si reusit. Curiozitatea mea fara limite ma facut sa pierd din vedere ceea ce urmaream de un an de zile si am gresit, au urmat zile si luni de depresie incetosate de regrete si umbre de liceu. In vara dintre cls a 11a si a 12a totul s-a schimbat in bine. Din cauza unei persoane, asa e intotdeauna,care merita sa o amintesc si care merita tot respectul meu.
Si sa revenim la liceu, ultima zi a fost dupa parerea mea la fel ca toate celelalte, o ceremonie, niste robe si diplome. Poate e doar starea mea de spirit de acum, dar nu-mi amintesc totusi sa ma fi impresionat prea tare ceva. A urmat un bal....cum s-ar zice, dar de fapt nu prea, am fost doar cativa colegi intr-un club (Bavaria), deci praf. A fost totusi interesant.
A venit bacu, nici o emotie, nimic.... L-am luat, a venit facultatea, nimic spectaculos.
Si uite asa a trecut primul an de pauza, in care am luat examenele invatand cu o zi inainte de ziua stabilita a examenului.
Nimic colorat in ce am povestit mai sus, doar cateva umbre de culoare aruncate in nestire, peste anumite zile.
Si tu ma intrebi cum m-am schimbat din generala pana acum.
Nu stiu ce sa-ti zic, de fapt stiu: persoanele. Persoanele din jurul meu au o mare influenta asupra mea si asta e un lucru pe care incerc sa-l nimicesc. Uneori reusesc sa fac asta, dar inseamna sa las toate sentimentele deoparte si nu e prea placut sa umbli gol pe dinauntru intr-o lume atat de colorata de sentimente.
Imi amintesc de vremea cand lucram undeva, eram chelnerita, prin clasa a11a, in vara care a urmat dupa acel an. Imi amintesc de zambetul meu, care pur si simplu ii cucerea pe toti si ramaneau uimiti, nu-mi dau seama de ce, poate din cauza inocentei care inca se mai zarea pe chipul meu, poate ca era un zambet din adancul sufletului meu, era plin de viata, si larg, colorat de niste emotii provocate la vederea unor oameni straini.
Acum ma intreb unde a disparut? Si de ce?
Am fost la o ghicitoare o data, asa cu o prietena, de curiozitate, nu va ganditi la chestiile alea ambulante de pe strazi k nu a fost nimic de genul asta. Acum cateva luni am fost si la un moment dat se opreste din ce spune, se uita la mine si ma intreaba: "Fetito tu pentru ce traiesti, de ce esti asa searbada, chiar nu ai nici o bucurie, nu exista nimic care sa te faca sa zambesti?"
De atunci mi-am zis ca o sa ma bucur de fiecare adiere de vant, care doboara o frunza din copac, de fiecare rasarit, si de fiecare zambet pe care pot sa-l ofer, sau sa-l primesc.
Si am uitat asta, pana acum....
O sa incerc din nou, o sa incerc sa iert, o sa incerc sa fiu fericita, sa fiu altfel decat o fiinta care a uitat de ea si de cei din jur.